Am stat câteva zile și m-am gândit cum să încep această prezentare și în cele din urmă am decis să închid ochii și să scriu.
M-am născut într-o zi de marți, 14 iunie 1988, pe la ora 12.00, în orășelul Cupcini, al raionului Edineț din Republica Moldova. Nu știu cât de norocoasă poate fi data, ora și ziua în care m-am născut, însă acum pot spune că viață m-a pus la multe încercări din care am ieșit mereu cu capul sus având pantofi cu tocuri în picioare.
Pe când aveam șase ani părinții mei s-au mutat la țară, în satul Terebna, unde aveam să mai fac un an grădiniță, apoi să merg la școală. Perioada locuită la țara a fost foarte frumoasă și constructivă.
Consider că doar cei care reușesc să intre în armonie cu natura, să îi asculte freamătul, pot deveni mari artiști. Și ca exemplu sunt foarte mulți artiști, scriitori și oameni de valoare ce au copilărit la țară.
Am crescut într-o căsuță situată lângă o frumoasă pădure, care mi-a fost mereu o sursă de inspirație sau ascunzișul în momentele de reculegere. Îmi amintesc cum îmi facem temele sau citeam din marii scriitori români la umbra unui copac din poiană. Posibilitatea de explorare a acelui spațiu imens, statornic, dar mereu foarte profund de rătăcitor, m-a învăț ce e este libertatea și mi-a stârnit curiozitatea față de lume. Îmi plăcea să mă plimb prin pădure să descopăr noi cărări.
Pe când aveam 13 ani, cea care avea să plece prima în lume era mama. Pleca din necesitate, pleca pentru noi. Așa, se întâmpla că la 13 ani intram și eu pe lista “orfanilor albi”, termen ce aveam să-l descopăr mai târziu.
De cele mai multe ori lipsa unui părinte, mai ales al mamei, poate influența negativ adolescentul la pubertate, însă pentru mine a fost cât se poate de constuctiv, așa mi-am dezvoltat ambiția și dorința de a creea ceva frumos în viață. Am fost mereu conștientă că sacrificiul ei, trebuie să fie și sacrificiul meu. Am absolvit primele nouă clase în gimnaziul Terebna, unde am avut profesori exepționali și colegi cu spirit de competiție.
În ce privește liceul a trebuit să iau o decizie grea la acea vreme, însă acum pot spune că am făcut cea mai bună alegere. Împreună cu o prietenă și colegă de clasă am decis să pornim în aventura “visului românesc” de peste Prut -România.
Am absolvit Colegiul Național Grigore Ghica din Dorohoi, unde am trecut printr-o perioadă frumoasă de culturalizare, dezvoltare și autocunoaștere. În liceu, m-am remarcat prin spiritul artistic, publicând poezii și recenzii în revista liceului, dar și în alte reviste locale. Am făcut actorie jucând în piesele de teatru organizate pentru diferite evenimente. Tot în acea perioadă am început să cochetez cu modelingul.
Am urmat cursurile unei agenții de modelling din București, iar la final aveam să obțin prima poziție oferită în urma unei selecții de către un juriu format din artiști bucureșteni. Însă, pentru că pe atunci aveam alte priorități a trebuit să renunț la pasiunea pentru modă și să mă dedic doar studiilor.
În anul 2012 am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.
Despre anii de studenție ar fi foarte multe de povestit, dar o să mă rezum la cea mai frumoasă experiență trăită în calitate de reporter în redacția Radio Nord Est (2009-2010) și în același timp reporter-fotoreporter pentru agenția de știri a Universității, Cuza Net.
Imediat după absolvire m-am stabilit în Italia, orașul Vigevano ( situat la 30 de km de Milano) unde locuiesc și în prezent alături de părinți și fetiță mea Jessica, care s-a născut în toamnă anului 2010, tot aici.
În ultimii ani petrecuți în Italia am avut mai multe colaborări cu publicații românești, dintre care cele mai importante țin să specific colaborarea în calitate de Senior Editor pentru BlastingNews România (2015-2016) și jurnalistă-editor Actualitatea Magazin, publicație pentru comunitatea Românească din Italia (2013-2015).
În Italia m-am adaptat foarte ușor, dar nici nu se putea altfel când de la 16 ani eram obișnuită cu mutatul dintr-o țară în alta, dintr-un oraș în altul. Acum pot spune că aici mă simț acasă, pentru că aici am părinții și aici s-a născut fetiță mea, însă uneori mă copleșește dorul de mulți oameni dragi rămăși în urmă; fie în Moldova, fie în România.
Chiar dacă în acești ani de când locuiesc în Italia m-am lovit și de multe ostilități, am încercat să văd mereu partea plină a paharului și să iau ce este bun de la acest popor, să admir frumusețea, cultura și modul artistic prin care își trăiesc viață.
Mă ghidez după o vorba înțeleaptă “Oricât de greu ar fi continuă să mergi mai departe”, iar o altra vorbă pe care nu pot să o uit și îmi stă în suflet, practic e un punct de plecare pe drumul vieții mele, este o urare de la prima mea învățătoare: “Îți doresc să atingi apogeul”, mi-a spus ea cândva, iar eu de atunci mereu mi-am imaginat apogeu și am luptat să ajung la el.
În ultimii zece ani din viață mea am învățat multe lucruri frumoase, am cunoscut oameni extraordinari, oameni cărora le datorez câte o părticică din sufletul meu, din ceea ce mă definește pe mine ca om, ca femeie, azi.
Am învățat că oricât de mult nu ți-ai dori perfecțiunea, perfecțiune nu există. Viață este o înșiruire de evenimente și alegeri, unele corecte, altele greșite. Și eu la rândul meu le-am simțit pe toate.
Ulterior am reușit să îmi găsesc echilibrul, să mă regăsesc pe mine cea care poate într-un anumit moment m-am pierdut și rătăcit printre alții. Să mă descopăr pe mine femeie, să mă apreciez așa cum sunt și pentru ceea ce sunt, să îmi redescopăr sufletul și, în general, să învăț să trăiesc frumos și sănătos. Cu stil și eleganță, cum mi-am imaginat din totdeauna.
