Fashion, Lifestyle & Travel Milan – Italy

Categories: FASHION

EXPO Milano 2015: Amintiri expuse

Anul trecut în perioada aceasta la Milano era în desfășurare cea mai mare expoziție din Lume, ce avea ca temă  „Hrănirea planetei. Energie pentru viață” (1 mai – 31 octombrie 2015). Prin septembrie 2015 am fost și eu una dintre milioanele de vizitatori care au trecut pragul expoziției universale, ce se desfășoară o dată la cinci ani în diferite colțuri ale lumii. A fost pentru prima dată când am participat la o astfel de expoziție iar imensitatea spațiului unde au fost amplasate pavilioanele și tot ce a cuprins acest eveniment m-a impresionat foarte mult.

Romania Talent Show la Milano

Deși, am ales o zi obișnuit a săptămâni în care speram să nu găsim aglomerație, nu a fost posibil, așa că am prins cozi imense. Odată intrată pe teritoriul EXPO a fost cam greu să mai ținem cont de noțiunea timpului, orele zboară fără să îți dai seama și doar câte o oră, jumătate de ora sau pierdut pe la cozi. Dar pe lângă aceasta am rămas cu amintiri frumoase, informații utile desprinse din cultura mai multor state. Am gustat din mâncarea braziliană și am băut cocktailuri foarte gustoase și interesante ca nume, că nici nu mi le mai amintesc.

Mi-au rămas și aceste fotografii pe care le-am găsit acum în arhiva personală și m-am gândit să vi le arăt și vouă.

Urmareste-ma pe Instagram si Facebook
Liudmila Carta

Share
Published by
Liudmila Carta

Recent Posts

Ce înseamnă să fii intolerant la histamină

Histamina, deși un concept relativ nou în dialogul nostru cotidian despre sănătate și bunăstare, își… Read More

2 săptămâni ago

Rochii de primăvară pentru un stil elegant și fresh

Primăvara este anotimpul reinventării și al proaspătului început. Odată cu sosirea ei, vine și ocazia… Read More

2 săptămâni ago

Descoperind frumusețea Lacului Como

Lacul Como este renumit pentru peisajele sale deosebite, orașele pitorești și atmosfera sa romantică. În această… Read More

2 săptămâni ago

Cum să asortezi o Rochie Bej pentru un Look Impecabil

Bejul este o nuanță subtilă, dar extrem de versatilă, care poate transforma orice ținută din… Read More

2 săptămâni ago

Primăvara în Milano: Străzile Înflorite

Milano, un oraș renumit pentru moda, artă și design, se transformă într-un tablou viu în… Read More

3 săptămâni ago

Detoxifierea Organismului: Simptome și Metode Naturiste

În zilele noastre, tot mai mulți dintre noi suntem preocupați de sănătatea și binele nostru,… Read More

o lună ago