Am citit undeva că atunci „când un răsărit sau un apus de soare nu te emoţionează, înseamnă că sufletul tău este bolnav”. Eu cred că până şi un suflet bolnav s-ar însănătoşi în faţa unui astfel de spectacol ceresc.
Am văzut multe răsărituri şi apusuri de soare frumoase, dar puţine am reuşit să le surprind prin obiectivul aparatului meu şi mai ales, atât de bine.
Apusul de soare m-a emoţionat mereu: pe cât e de frumos, pe atât e de apăsător, când sfera aceia orange devine, parcă, tot mai ruginie.
Şi doare. Doare, parcă, încercarea de a mai păstra lumina aceea vie, în timp ce soarele coboară înghiţit de infinit. Mă refer la acea iluzie prin care, parcă, am încerca să aducem infinitul mai aproape, am încerca să desluşim ce e dincolo de tot ce vedem sau unde se ascunde ziua de noapte. Şi creşte în noi teamă de întuneric, de singurătate, care dispare imediat ce ne dăm seama că visăm, la fel cum dispare orice vis atunci când ne trezim din somn.
În Sithonia, Halkidiki, astfel de momente epice se pot vedea zilnic, mai ales în sezonul estiv. Indiferent unde te prinde apusul sau răsăritul, soarele este parcă o bombă cu ceas, care dimineaţa, în cateva minute, explodează cu miile de raze ce te mângâie întreaga zi, iar seara lasă în urma lui un jăratic împrăştiat în mii de orizonturi. Si mult miros de libertate. Infinită libertate.
Urmareste-ma pe Instagram si Facebook
Fiecare tip de păr are nevoie de o rutină personalizată, iar respectarea unor ritualuri specifice… Read More
Moda a fost întotdeauna o reflectare a schimbărilor culturale, sociale și economice din societate. De-a… Read More
Într-o lume în continuă schimbare și agitație, adoptarea unui stil de viață echilibrat și fericit… Read More
Riva di Solto este un oraș italian cu aproximativ 1.000 de locuitori situat pe malul… Read More
Astăzi, când sustenabilitatea devine din ce în ce mai importantă în toate aspectele vieții noastre,… Read More
În lumea modei, stilul vintage și retro a revenit în forță, aducând cu sine o… Read More