Fashion, Lifestyle & Travel Milan – Italy

Categories: FILMS

10 filme pe care să le vezi de Crăciun

A mai rămas puțin până la Crăciun. Am împodobit bradul, suntem puțin mai relaxați, cu toate acestea lipsește ceva? Un film bun, zic eu. Pentru că nimic nu vă poate oferi o atmosferă mai frumoasă, decât un film, care să vă aducă spiritul Crăciunului în casă.

M-am gândit să aleg cele mai frumoase 10 filme pe care trebuie neapărat să le vedeţi (sau să le revedeți) de Crăciun.

Când eram copilă îmi plăcea foarte mult vacanţa de iarnă, deoarece puteam lenevi  în faţa televizorului. Îmi amintesc cu nostalgie de dimineţile acelea, lente, petrecute în faţa televizorului cu programe ce aduceau Crăciunul mai aproape. Printre acestea erau şi o grămadă de filme cu tematica Crăciunului. Apoi, mai erau şi desenele animate cu #LupZaițPagadi sau #TomşiJerry. Dar timpul a trecut, iar astăzi unele filme de atunci sunt în istoria cinematografiei, dar și în amintirile inimilor noastre.

Trei filme romantice de văzut în ianuarie

Pe unele le-am mai revăzut, altele au rămas ascunse undeva într-un colţişor . Chiar şi acum, trebuie să recunosc, că filmele de Crăciun trezesc „copilul” din mine. Există filme care  pot să copleşească spiritul Crăciunului. Şi, hai, să fim sinceri, cum să nu revezi măcar îmcă o dată  „#The Holiday” sau „#Singur Acasă„?

Dacă aşteptaţi ceva special de Crăciun? Vă puteţi face singuri cadoul. Pregătiţi-vă nişte gustări preferate, fierbeţi nişte vin, aseazati-vă în faţa televizorului şi vizionaţi un film bun.

Iată o listă cu cele mai frumoase 10 filme pe care să le vezi în Ajun de Crăciun

1. @Singur acasă

Au trecut 20 de ani de când a fost lansată super-comedia americană „Singur Acasă”, ce prezintă povestea lui Kevin, un copil de 8 ani, care îşi apără locuinţa de doi hoţi prostănaci.

2. @The Holiday

Este una din comediile mele preferate. În rol principal este Jude Law în toată splendoarea sa. Ironică, dar super de romantică, acestă  comedie trebuie neapărat să o vedeţi cu prietenele sau cu noul iubit.

3. @The Family Man

Jack Campell este un afacerist pentru care Crăciunul nu are nici o valoare. Are bani şi tot ce îşi doreşte, dar îi lipseşte o familie. Într-o zi acesta adoarme şi ajunge într-o altă dimensiune, în Ajunul Crăciunului, astfel el îşi vede viaţa cum ar fi putut fi, dacă la un moment dat ar fi ales sufletul şi nu banii.

4. @Bad Santa

Este povestea unui Moş Crăciun-hoț, mereu beat, specializat în furturi din marele magazine, mai ales în apropierea Crăciunului. Apoi, se întâmplă să-l cunoască pe Thurman, un copil-problemă, care îi va oferi adăpost în propria casă până în Ajunul Crăciunului.

5. @It’s a wonderful life

Celebrul film al lui Frank Capra a fost dintotdeauna considerat printre primele marele clasice de Crăciun. Dacă încă nu l-aţi văzut, atunci Crăciunul acesta ar fi potrivit să-l vedeți. Filmul prezintă povestea unui om salvat de un înger, care îi dă aripile ca premiu pentru faptele sale bune. Un film care vă va umple de speranţă, oricare v-ar fi starea spirituală.

                             Urmariți-mă pe Instagram și pe Facebook.

6. @Love Actually

Nouă poveşti de dragoste fac din Love Actually un film perfect pe care să-l vedeţi de Crăciun, mai ales pentru cei romantici.

7. @ELF

Will Ferrel are darul să te facă să râzi doar dintr-o privire, dar mai ales să-l vezi îmbrăcat în elf. Căci, da, în acestă fabulă de Crăciun interpretează rolul unui elf, care este  în căutarea adevăratelor sale origini.

8. @Miracle on 34th street

Sunt o grămadă de filme cu Moş Crăciun, dar niciunul nu e atât de impresionant cum povestea unei fetiţe, care face orice ca să-şi convingă mama că Moş Crăciun există.

9. @Nightmare Before Christmas

Tim Burton e Walt-Disney te trimit într-o lume fantastică unde se întâlnesc două sărbători: Halloween şi Crăciunul. Nightmare Before Christmas relatează istoria lui Jack Skellington, regele oraşului Halloween, care obosit să terorizeze copii vrea să-i ia locul lui Moş Crăciun. Un film fantastic atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari.

10. @Frozen

Frozen – Regatul de gheaţă este recent apărut, dar deja a cucerit inimile copiilor. Nu ar strica să-l vedeţi şi voi, cu siguranţă  o să vă placă. Fetița mea îl adoră și l-am văzut împreună de cel puțin șase ori. Niciodată nu m-am plictisit.

Liudmila Carta

Share
Published by
Liudmila Carta

Recent Posts

Ce înseamnă să fii intolerant la histamină

Histamina, deși un concept relativ nou în dialogul nostru cotidian despre sănătate și bunăstare, își… Read More

2 săptămâni ago

Rochii de primăvară pentru un stil elegant și fresh

Primăvara este anotimpul reinventării și al proaspătului început. Odată cu sosirea ei, vine și ocazia… Read More

2 săptămâni ago

Descoperind frumusețea Lacului Como

Lacul Como este renumit pentru peisajele sale deosebite, orașele pitorești și atmosfera sa romantică. În această… Read More

2 săptămâni ago

Cum să asortezi o Rochie Bej pentru un Look Impecabil

Bejul este o nuanță subtilă, dar extrem de versatilă, care poate transforma orice ținută din… Read More

2 săptămâni ago

Primăvara în Milano: Străzile Înflorite

Milano, un oraș renumit pentru moda, artă și design, se transformă într-un tablou viu în… Read More

3 săptămâni ago

Detoxifierea Organismului: Simptome și Metode Naturiste

În zilele noastre, tot mai mulți dintre noi suntem preocupați de sănătatea și binele nostru,… Read More

o lună ago