Sunt momente în care mi-aș dori să opresc timpul în loc. Azi și aici, pentru o eternitate. Dar timpul nu ascultă, timpul e un copil jucăuș grăbit în drumul lui. Și sunt momente în care am mii de motive pentru care mi-aș dori timpul să zboare. Să zboare atât de repede, încât să mă trezesc în altă parte.
Uneori oamenii sunt prea grăbiți să mai asculte. Nu ascultă chiar deloc. Sau ascultă doar pentru a răspunde, nu și pentru a gândi, a simți acea întrebare. Și așa se întâmplă că înțeleg ce vor ei sau înțeleg când e deja prea târziu.
Sau când nu mai este nimic de înțeles.
Sunt momente în care simt nevoia să fac o pauză, să mă izolez în ascunzișul sufletului meu. Uneori primăvara aduce cu ea această stare, și oboseala. O stare de oboseală morală, oboseală pe care nu o poți recupera doar cu o oră, două de somn sau cu o zi de vacanță.
Pauza. Să dispari este cel mai ușor. Suficient e să închizi toate ușele care duc către tine, să nu mai aprinzi nici o lumină că să dai de știre că ești acolo. Și ești ca și uitat. Depinde.
Depinde de câte persoane ai în jurul tău care vor insista să tragă de tine să te facă să mai scoți capul pe geam și să vezi ce se întamplă afară. Am zis că fac și eu o mică pauză. O mică pauză de câteva zile, care s-a prelungit în câteva săptămâni. Și așa, din păcate, am dispărut.
Și de câteva zile mă tot chinui să îmi găsesc cuvintele pentru a-mi reanunța apariția, dar parcă nimic nu se leagă. Scrisul a fost din totdeauna cea mai bună armă de-a mă exprimă. Scrisul, este cum ai face cadou o bucată din sufletul tău unui spațiu ce prima era gol, iar acum datorită cuvintelor tale s-a umplut.
Si eu sunt bucuroasă când pot sa umplu acest spațiu cu bucați din sufletul meu. Doar că uneori viață ne ia prin surprindere.
Mi se întâmplă tot mai des în ultima vreme să scriu, dar în gând…..Dacă ar exista un apărat de înregistrat gândurile și toate frazele frumoase care nasc în timp ce merg pe stradă, în timp ce sunt ocupată cu altceva, aș fi scris deja câteva romane, poate aș fi luat și un premiu. Dar gândul fuge la fel ca timpul. Cu el fug și cuvintele mele.
Sunt zile în care te trezești și lumea ta pare diferită. Simți că s-a schimbat ceva, că nu mai este nimic din ce era, că nu mai stai bine unde stai, că oamenii din jurul tău nu mai sunt cei pe care îi cunoșteai sau poate tu nu mai ești cine erai.
În ultima vreme m-am gândit foarte mult la faptul că de foarte multe ori noi greșim prin simplul fapt că nu știm să ascultăm. Și nu, nu să ascultăm neapărat pe alții, dar să ne ascultăm pe noi înșine. Să ne oferim confortul de care are nevoie sufletul nostru.
Sa fim fericiți cu noi înșine, chiar dacă circumstanțele din jur nu sunt foarte prielnice. Și mi-am oferit o mică-lungă vacanță, în care m-am uitat la cateva filme bune, am citit cateva cărți, am stat ascunsă în iarba verde și m-am bucurat de soare. Până a venit dinnou „iarna”. Avem o primavară tomnatică la Milano.
Iată câteva momente dintr-o zi cu soare și cu multe margarete, în care port o rochița de catifea, de culoare verde-închis, înflorată.
Urmareste-ma pe Instagram si Facebook
Te-ai simțit vreodată copleșit de haosul orașului și de frenezia vieții de zi cu zi?… Read More
V-ați săturat de haosul din oraș și doriți să vă cufundați în frumusețea neatinsă a… Read More
Ați visat vreodată să călătoriți într-un oraș unde istoria prinde viață pe străzile sale medievale,… Read More
Histamina, deși un concept relativ nou în dialogul nostru cotidian despre sănătate și bunăstare, își… Read More
Primăvara este anotimpul reinventării și al proaspătului început. Odată cu sosirea ei, vine și ocazia… Read More
Lacul Como este renumit pentru peisajele sale deosebite, orașele pitorești și atmosfera sa romantică. În această… Read More