Fashion, Lifestyle & Travel Milan – Italy

Categories: MY OUTFIT

Relaxed Outfit in the Spring

Am fost absentă câteva zile, probabil mi-ați simțit lipsa. A trecut și Pastele catolicilor, a trecut și mini-vacanța, iar eu în acest timp am simțit nevoia să fac o pauză de câteva zile și să nu mai intru pe calculator. Să mă deconctez definitiv de la internet nu a fost posibil, căci ar fi trebuit să îmi ascund telefonul, dar oricum când nu intru pe calculator e deja un plus. Pentru că a fost vreme frumoasă, am fost mai mult pe la plimbări, am citit și o carte și în același timp am reușit să fac câteva poze noi.

Am descoperit un loc tare draguț și liniștit pe lângă  Vigevano și nu am mai stat pe gânduri am vrut să fac un shooting acolo. Iată, deci, așa au apărut pozele acestea.

Ma-ți văzut în multe poze și cam în toate purtam ținute elegante, casual-elegant. Primăvara aceasta ceva m-a „corupt”  și mi-am cumpărat o pereche de teneși și câteva tricouri largi. Nu mai purtam încalțăminte sport din liceu, mereu ma oriental spre ceva comod, dar în stil elegant. Afară de adidașii cu care alerg, nu mai aveam altă încălțăminte sport prin garderoba mea.

Primăvara aceasta e nebunie mare în ce privește tenișii cu paete. Se găsesc de toate culorile și diferite modele și culmea că moda nu are limite, se pot purta la orice: fuste, rochii, pantaloni, egări sub orice formă: elegnat, sport, casual. Combinațiile se pot face în multe feluri, însă indiferent cu ce alegi să te îmbraci, tenișii au grijă de tine să te simți comod.

Tot la Milano, primăvara aceasta se poartă foarte mult tricourile largi, cu imprimeuri opulente. Eu m-am îndrăgostit imediat de tricoul pe care îl vedeți în poze.

Acestea fiind spuse, vă las să admirați noul shooting și noua mea ținută cu atitudine.

 

Pe  tocuri

Liudmila Carta

Share
Published by
Liudmila Carta

Recent Posts

Val di Mello: paradisul meu de liniște în inima Alpilor

Te-ai simțit vreodată copleșit de haosul orașului și de frenezia vieții de zi cu zi?… Read More

7 zile ago

Val Masino: Drumeții și alpinism în Lombardia

V-ați săturat de haosul din oraș și doriți să vă cufundați în frumusețea neatinsă a… Read More

2 săptămâni ago

Descoperind Siena: Principalele Atracții Turistice

Ați visat vreodată să călătoriți într-un oraș unde istoria prinde viață pe străzile sale medievale,… Read More

2 săptămâni ago

Ce înseamnă să fii intolerant la histamină

Histamina, deși un concept relativ nou în dialogul nostru cotidian despre sănătate și bunăstare, își… Read More

2 săptămâni ago

Rochii de primăvară pentru un stil elegant și fresh

Primăvara este anotimpul reinventării și al proaspătului început. Odată cu sosirea ei, vine și ocazia… Read More

3 săptămâni ago

Descoperind frumusețea Lacului Como

Lacul Como este renumit pentru peisajele sale deosebite, orașele pitorești și atmosfera sa romantică. În această… Read More

3 săptămâni ago