Casale Monferrato: obiective turistice

Ce atracții turistice găsiți în Piemonte sau ce sa vizitezi într-o mini vacanța la Monferrato?  Iată câteva obiective turistice din Casale Monferrato!

Casale Monferrato este considerat capitala Monferrato și  este punctul de plecare ideal pentru a începe descoperirea acestui teritoriu.

Casale Monferrato este un oraș intim, cu palate antice, arcade, magazine istorice și acea atmosferă romantică specială pe care doar orașele mici o pot avea pentru că nu au fost atinse de modernizare.

Dacă ajungeți chiar și pentru o zi la Casale Monferrato, iată câteva puncte atractive care merită vizitate.

Castelul  Paleologilor (Castello dei Paleologi)

Odată ajunși în orașul Casale Monferrato este imposibil să nu vizităm Castelul di Casale Monferrato, numit și Castelul  Paleologilor. Acest Castel impunător se află chiar în centrul orașului, sau mai bine zis, în mijlocul pieței cu același nume – Piazza Castello.

Castelul cetate a fost construit  pentru marchizul de Monferrato, Giovanni Paleologo, la începutul anilor 1350. După ce Casale a devenit capitala Monferrato, castelul a fost remodelat ca reședință și a devenit palatul curții Monferrato, la începutul anilor 1500.

Structura este hexagonală asimetrică și este înconjurată de un șanț adânc. La patru dintre cele șase capete se află turnurile mari, în timp ce în centrul uneia dintre cele două fațade mai scurte, cea care privește spre centrul orașului este intrarea principala în curtea Castelului.

În curtea Castelului se află Enoteca Regională din Monferrato, iar deseori teritoriul castelului este folosit  ca scenă pentru spectacole și evenimente. În prezent Castelul găzduește tot felul de expoziții.

Turnul Civic Santo Stefano

Turnul Civic Santo Stefano are o înălțime de 60 de metri și întruchipează astăzi simbolul Casale Monferrato. Este construit în întregime din cărămidă, iar în anumite zile este permis vizitatorilor să urce în vârf de unde se poate admira panorama orașului.

Monferrato: Pe drumul vinului italienesc

Duomo – Catedrala din Sant’Evasio

După ce ați trecut de Turnul Civic și ați făcut primii pași spre Piazza Mazzini se poate vedea o fracțiune din fațada particulară a Catedralei.

Catedrala din Casale Monferrato este în memoria Sfântului Evasio, iar potrivit celor mai vechi documente se demonstrează existența ei chiar înainte de anul 1000.

Catedrala din Casale Monferrato a suferit numeroase intervenții de reconstrucție (în urmă distrugerii unuia dintre cele două clopotnițe prin fulgere) și restaurare. O restaurare efectuată în  secolul al XVIII-lea a oferi bisericii un aspect mai baroc, în timp ce la mijlocul anilor 1800 unele eșecuri structurale au făcut necesare intervenții suplimentare.

Piazza Mazzini

Piazza Mazzini este piața principală a orașului, la care puteți ajunge parcurgând Piazza Castello până în via Saffi. Primul lucru pe care îl veți vedea în această piață este marea statuie de bronz a regelui Charles Albert călare,  un monument ridicat în semn de mulțumire pentru restaurarea vechiului Senat din Casale Monferrato în 1837.

Datorită statuii din centrul său, Piazza Mazzini este cunoscută și sub porecla de Piazza del Cavallo.

Piazza Manzzini are patru unghiuri, din care pornesc cele mai  importante străzi din Casale Monferrato:

  • Via Saffi, care duce la Turnul Civic
  • Via Roma, stradă comercială Casalese
  • Via del Duomo, care duce la catedrală
  • Via Lanza, unde se află fabrică istorică a Krumiri Rossi, biscuiții istorici din Casale Monferrato.

 

Image from Wikimedia