Moneglia: Un Paradis Secret pe coasta Liguriei

Moneglia, un oraș pitoresc situat pe coasta Liguriană, este adesea descris ca unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale Italiei. Situat în inima Rivierei di Levante, Moneglia oferă o atmosferă liniștită și autentică, diferită de cunoscutele Cinque Terre sau de elegantul Golful Tigullio, fiind ideală pentru cei care caută relaxare departe de aglomerația turistică. Cu plajele sale uimitoare, apele cristaline și atmosfera primitoare, Moneglia are tot ce vă trebuie pentru o vacanță de neuitat.

Pe strazile din Moneglia, cladiri colorateAcest mic oraș, situat între Genova și La Spezia în regiunea Liguria, este străbătut de străzi înguste și pavate, flancate de clădiri colorate, care oferă o atmosferă autentic italiană.

Deși se află la doar câteva ore de marile orașe italiene, cum ar fi Milano sau Florența, Moneglia reușește să-și păstreze un farmec neatins de agitația turistică masivă.

Era mijlocul lui septembrie când am ajuns în Moneglia; de obicei, în această perioadă, plajele Liguriei sunt încă aglomerate, dar nu și la Moneglia… Moneglia am găsit-o liniștită, retrasă și protejată de forfota mulțimilor.

Unde să parchezi în Moneglia?

Unde sa parchezi in MonegliaPrimul popas a fost la o cafenea cochetă unde ne-am delectat cu un mic dejun tipic italian.

După aceste delicii, am pornit spre centrul istoric al Monegliei, unde am descoperit o biserică impunătoare cu arhitectură tradițională, care ne-a invitat să-i trecem pragul și să ne lăsăm copleșiți de frumusețea interioară.

Lângă biserică, ne-a întâmpinat aroma irezistibilă de la o focacceria locală, unde am gustat cea mai gustosă focaccia genoveză, o adevărată delicatesă ce a răsfățat fiecare papilă gustativă.

ce sa mananci in Moneglia

Cu spiritele înviorate de aceste experiențe culinare, am mers spre plaja Monegliei, unde ne-am petrecut restul zilei.

Plaja este bine întreținută și dotată cu diferite facilități.

Pe măsură ce ziua se înclina spre seară, noi ne-am pregătit să părăsim acest loc de poveste, luând drumul înapoi spre Milano, cu amintiri frumoase și cu sufletele încărcate de liniștea și frumusețea Monegliei. O zi de neuitat, plină de momente de frumusețe și relaxare, un adevărat elixir pentru suflet.

Sunteți curioși să descoperiți Moneglia? Iată ce ar trebui să știți despre acest oraș ligurian.

Ce să vizitați în Moneglia?

Inima culturală a Monegliei pulsează în centrul său istoric, împărțit în două de un caruggio medieval care odinioară fusese martorul trecerii pescarilor și pelerinilor. Acesta, acum transformat în artera mondială a satului, vibrează de viață, găzduind magazine locale, cafenele unde poți savura un espresso autentic și locuri unde te poți bucura de observarea vieții de zi cu zi.

Atracția principală rămâne, fără îndoială, promenada și plaja, un șirag de nisip ce se mândrește cu peste 20 de steaguri albastre consecutive, recunoscând calitatea excepțională a apelor și serviciilor.

Ce sa faci si sa vizitezi in Liguria- MonegliaPentru cei pasionați de istorie și cultură, în Moneglia puteți vizita:

  • Biserica Santa Croce, datând din secolul al XIV-lea, este un punct de reper central, cunoscută pentru frescele sale minunate și pentru arhitectura impresionantă.
  • Castello di Moneglia: Un castel medieval situat pe un deal cu vedere la oraș, oferind priveliști panoramice uimitoare.
  • Santuario di Nostra Signora Nome di Gesù: O biserică barocă din secolul al XVII-lea, cunoscută pentru altarul său decorat și picturile murale.
  • Muzeul de Artă Contemporană: Găzduiește o colecție de artă modernă și contemporană din Italia și din străinătate.
  • Grotta Marina di Moneglia: O peșteră marină accesibilă cu barca, unde se pot admira stalactitele și stalagmitele.

De asemenea, nu trebuie ratate excursiile în zonele înconjurătoare, unde poți explora alte comori ale Rivierei Ligurice, cum ar fi Cinque Terre, un sit UNESCO, accesibil prin tren sau pe apă.

Plajele principale din Moneglia

Ce plaje sunt in MonegliaUna dintre principalele atracții ale Moneglia sunt plajele sale.

Plaja Moneglia, situată în inima orașului, este înconjurată de un peisaj montan impresionant și oferă nisip fin și ape turcoaz, ideale pentru înot și relaxare.

Nu departe de centrul orașului, La Secca impresionează prin peisajul său sălbatic și izolat, fiind perfectă pentru cei care doresc să evadeze în natură.

Pentru aventurierii iubitori de natură, zona învecinată propune trasee de hiking care dezvăluie peisaje panoramice de neuitat.

Cazare în Moneglia – Villaggio Smeraldo

Villaggio Smeraldo- unde sa te cazezi in moneglia

În timpul sejurului nostru la Moneglia, am ales să ne cazăm la Villaggio Camping Smeraldo, un hotel tip bungalow situat într-o pădure de pini, chiar pe malul mării.

Acesta oferă o gamă variată de servicii pentru oaspeți, inclusiv un bar, o sală de jocuri, un restaurant și un minimarket. Bungalourile, cu vedere la mare, sunt dotate modern și oferă un confort excepțional. Hotelul se află la 1 km de centrul Monegliei. Mai multe  despre acest loc vă voi povesti în următorul articol.

Total
1
Shares