Fashion, Lifestyle & Travel Milan – Italy

Categories: TRIPS

Cu barca pe Lacul Maggiore

M-a cuprins dorul de vară. Deși nu a mai rămas mult până vine căldura și timpul frumos afară, mi s-a făcut dor de vară și de plimbările pe apa cu barca. Am găsit zilele acestea în arhivă mea câteva fotografii  din excursiile din vara trecută: una dintre acestea este o plimbare cu barca pe apele Lacului Maggiore și aș dori să împărtășesc cu voi aceste imagini inedite al acestui loc superb, dar și să vă povestesc câte puțin despre Lacul Maggiore, care merită din plin să-l vizitați.

Lacul Maggiore este unul dintre cele mai frumoase lacuri italiene.  Este al doilea lac ca mărime din Italia după Lacul de Garda, totuși este considerat cel mai mare lac sub-alpin, de unde provine și numele „Major„. El separă Lombardia de Piemonte și Italia de Elveția. Cea mai mare parte a acestui lac se află pe teritoriul italian, dar și elvețienii se pot  bucura de frumusețile lui.

Lacul Maggiore este înconjurat de munți și dealuri, care îl protejează de vânturile reci din nord. El găzduește în mijlocul lui șapte insule, dintre care cele mai importante sunt Insulele Borromee – Isola Bella, Isola dei Pescatori și Isola Madre.

De lungul timpului Lacul Maggiore a vrăjit cu frumusețile sale mulți artiști italieni cât și străini, care s-au inspirat în operele lor din acest colțisor de natură. Malurile acestui lac sunt absolut superbe, de-a lungul lor sunt așezate vile frumoase, malurile sunt scăldate de verdeață superbă și un luciu perfect azuriu al apei în care se reflectă norii pufoși într-o zi de vară.  Este locul ideeal în care poți face fotografii superbe, culorile și contrastele sunt excepționale. O zi petrecută pe Lacul Maggiore va fi cu siguranță o zi reușită, o zi în care îți vei îmbogăți sufletul cu liniștea și pacea predominantă în zonă. Mulți aleg să se refugieze cu barca în mijlocul apelor Lacului Maggiore, unde albastrul apei se unește cu  albastru cerului, unde doar se întrevăd malurile verzi și ici colo câte o vilă.

Lacul Maggiore l-am văzut din mai multe zone și din toate unghiurile este unic și incredibil de frumos. Iar ca să vă conving, vă las mai jos câteva fotografii de pe Lacul Maggiore, în timp ce altele mai puteți vedea în articolul despre Luino, un orășel situat pe malul lacului Maggiore. Și acesta nu este tot, pentru că abia aștept să se facă vremea frumoasă și să pornesc în alte aventuri, prin care să descopăr locuri superbe ale Italiei. Anul acesta vreau neapărat să ajung pe Insulele Boromee. Între timp, voi rămâneți alături de mine să descoperiți alte locuri frumoase din Lombardia, Italia.

Liudmila Carta

Share
Published by
Liudmila Carta

Recent Posts

Îngrijirea Părului: Sfaturi pentru un Păr Sănătos

Fiecare tip de păr are nevoie de o rutină personalizată, iar respectarea unor ritualuri specifice… Read More

1 an ago

Istoria Modei: Evoluția și Influențele Marilor Designeri

Moda a fost întotdeauna o reflectare a schimbărilor culturale, sociale și economice din societate. De-a… Read More

1 an ago

Cum Să Adopți un Stil de Viață Echilibrat și Fericit

Într-o lume în continuă schimbare și agitație, adoptarea unui stil de viață echilibrat și fericit… Read More

1 an ago

Lacul Iseo: Destinație Riva di Solto

Riva di Solto este un oraș italian cu aproximativ 1.000 de locuitori situat pe malul… Read More

1 an ago

Verde care Merge: Sustenabilitate și Modă

Astăzi, când sustenabilitatea devine din ce în ce mai importantă în toate aspectele vieții noastre,… Read More

1 an ago

Moda Vintage: Cum să introduci piese retro în garderoba Ta

În lumea modei, stilul vintage și retro a revenit în forță, aducând cu sine o… Read More

1 an ago

This website uses cookies.