Sanremo. L-am vizitat de două ori. Prima dată se întâmplă în decembrie 2012 când am fost la Monte Carlo. După o zi de plimbare prin Monte Carlo, la întoarcere spre Milano ne-am oprit puţin şi în Sanremo. Era deja întuneric, aşadar, am putut vedea frumuseţea oraşului noapte, la lumina felinarelor aprinse. Ne-am plimbat puţin prin centrul, apoi am luat masa într-un restaurant cochet, vis-a-vis de Cazino.
Ştiam despre Sanremo, doar, că este oraşul celui mai important eveniment muzical din Italia, “Festivalul de Muzică Italian”, care are loc în fiecare an în luna februarie.
Un an mai târziu, în decembrie 2013, Biserica Ortodoxă din Vigevano avea să organizeze o excursie de o zi la Sanremo. Aşa că nu am mai stat pe gânduri, era un prilej minunat să o duc pe fic’mea să vadă marea din desenele cu Pimpa şi Pepa Pig.
Pentru o zi de iarnă, străzile din centrul oraşului Sanremo erau destul de aglomerate, prin magazine roiau cumpărătorii. Nu ştiu dacă e mereu aşa sau doar pentru că era decembrie, acea perioadă de forfotă de înaintea sărbătorilor de Crăciun.
Aş putea spune că Sanremo nu este chiar aşa de impresionant precum credeam sau mi-l imaginam. Este un oraş prea urbanizat, care şi-a pierdut din splendoarea şi gloria de altădată. Probabil, acum îl mai face misterios faima Festivalului. Chiar şi sala Ariston, locul de desfăşurare a renumitului festival arata de afară ca un banal cinematograf.
Ce mi-a plăcut în Sanremo, era curăţenia impecabilă de pe străzi şi că avea trotuarile brodate cu flori. Apoi, un alt aspect ce mi-a rămas în minte este faleză. Faleza este imensă şi superbă.
Sanremo e suspendat deasupra mării, că o grădină populată cu sere de flori, de sticlă, cocoţate pe coline. Situat la doar 48 de km de graniţa cu Franţa, Sanremo este un oraş istoric care găzduieşte cel mai faimos Cazinou din lume.
Sanremo este al patrulea oraş din regiunea Liguria ca populaţie şi este mai mare decât Imperia, oraşul capitală al provinciei.
Sanremo a fost fondată în secolul al XIX-lea și a devenit rapid un punct de atracție pentru turiști din întreaga lume. Orașul a avut o istorie interesantă și diversă, care a inclus influențe franțuzești și italiene. În timp, Sanremo a devenit un important centru cultural, cu numeroase festivaluri și evenimente, precum Festivalul Italian de Muzică.
Urmareste-ma pe Instagram si Facebook
Primăvara este anotimpul reinventării și al proaspătului început. Odată cu sosirea ei, vine și ocazia… Read More
Lacul Como este renumit pentru peisajele sale deosebite, orașele pitorești și atmosfera sa romantică. În această… Read More
Bejul este o nuanță subtilă, dar extrem de versatilă, care poate transforma orice ținută din… Read More
Milano, un oraș renumit pentru moda, artă și design, se transformă într-un tablou viu în… Read More
În zilele noastre, tot mai mulți dintre noi suntem preocupați de sănătatea și binele nostru,… Read More
Milano, unul dintre cele mai fascinante orașe din Italia, este cunoscut pentru istoria sa bogată,… Read More